Cel mai maret dar pe care il aducem in vietile noastre si care va dainui în urma noastra, nu are legatura cu un obiect sau altul și nici macar cu o opera sau cu o idee, oricat de geniala ar fi.
Acest mare dar al vietii sunt copiii și nepotii noștri care la randul lor duc mai departe misteriosul dar al vietii cu tot ceea ce implica el. Aceasta mostenire fabuloasa nu cuprinde doar partea genetica. Parintii și bunicii dau mai departe copiilor și nepotilor un pachet complex de valori, trairi, emoții, sentimente și traume care vor ampenta copilul într-un mod unic.
Este stiut ca sanatatea emotionala și mentala a unui copil are legătura cu părintii sai și cu familia extinsa, cu mediul in care acesta traieste și se dezvolta, tocmai de aceea este de dorit sa lucram la propria vindecare pentru ca darurile oferite copiilor nostri sa fie cat mai curate. Propria viziune despre viața, oricat de cuprinzatoare sau corecta am considera-o nu înseamna ca este cea mai potrivita pentru a o da mai departe. Ce putem face este sa fim prezenti, ponderati, disponibili și toleranti in a le incuraja propriul zbor.
Cel mai pretios lucru este sa le oferim timp și atentie copiilor noștri. Calitatea si durata timpului pe care adultii îl petrec cu cei mici, le indica acestora gradul în care sunt valorosi pentru cei mari. Sentimentul aprecierii parintilor, al iubirii acestora, reprezinta un aspect esential pentru sanatatea psihologica a copilului. Sentimentul de apreciere confera siguranta si este o baza a sanatatii mintale a viitorului adult.
Cand copiii nu se simt suficient de valorizati sau cand timpul alocat lor este insuficient, lipsit de calitate, vor percepe in special nesiguranta si pericolele existente în lume, viitorul nu va parea atractiv. Cand lumea e perceputa ca periculoasa, sentimentul de consumare al satisfactiilor devine iminent, placerea de moment nu poate fi amanata.
Inchei cu inspiratul poem despre copii al lui Khalil Gibran.
„Iar o femeie care purta un prunc in brațe spuse: Vorbeste-ne despre copii!
Si el glasui:
Copiii vostri nu sunt copiii vostri.
Ei sunt fiii si fiicele dorului Vietii de ea insasi indragostita.
Ei vin prin voi dar nu din voi,
Si, desi sunt cu voi, ei nu sunt ai vostri.
Puteti sa le dati dragostea voastra, nu sunt si gandurile voastre,
Fiindca ei au gandurile lor.
Le puteti gazdui trupul dar nu si sufletul,
Fiindca sufletele lor locuiesc in casa zilei de maine,
pe care voi n-o puteti vizita nici chiar in vis.
Puteti nazui sa fiti ca ei, dar nu cautati sa-i faceti asemenea voua,
Pentru ca viata nu merge inapoi, nici zaboveste in ziua de ieri.
Voi sunteti arcul din care copiii vostri, ca niste sageti vii, sunt azvarliti.
Pe drumul nesfarsirii Arcasul vede tinta
si cu puterea Lui va incordeaza, astfel ca sagetile-i sa poata zbura iute si departe.
Si puterea voastra, prin mana Arcasului,sa va aduca bucurie,
Caci, precum El iubeste sageata calatoare,
tot la fel iubeste si arcul cel statornic.”
* Fragment din „Profetul” de Khalil Gibran „Despre copii”
Traducerere de Poet și Traducator Radu Carneci